Dotări standard și opționale

PRO CLIENT – rodul experienței și studierii a peste 16  modele de automate de vânzare produse alimentare lichide și solide pentru operarea cât mai facilă de către  clienții utilizatori, proveniți din toate mediile și categoriile de vârstă, cultură și educație. Meniu prietenos, intuitiv, cu display electronic pentru  credit, prețuri, temperatură, dată, oră și alte informații care pot fi afișate la cerere.

COMPACT – Sistemul constructiv dedicat folosește fiecare centimetru cub de spațiu al automatului în mod inteligent. Eficientizarea spațiului conduce la un volum mai mic al automatului, fapt care se traduce în economii importante: consum mai mic de curent, chirie redusă pe locul de amplasament datorită amprentei la sol mai mici, costuri mai mici de transport datorită gabaritului și greutății reduse. Produsul construit în acest sistem este cochet, robust și are aceeași paletă bogată de dotări.

ECO PRIETEN – Sistemul de izolație profesională  garantează cel mai mic consum de curent electric și un impact aproape nul asupra mediului. Automatul  este fabricat integral, atât pe interior cât și pe exterior, din materiale de cea mai bună calitate. Panourile de termoizolație de grosime mare sunt special fabricate și injectate cu spumă specială de ultimă generație care asigură un coeficient de izolație foarte bun. Singura utilitate necesară pentru instalarea automatului este curentul electric monofazic de putere nominală normală. Automatul nu are nevoie de sursă de apă în locul instalării și nu produce reziduuri, deșeuri ori scurgeri de nici un fel. Livrarea fiecărui cofraj nu afecteaza curba de temperatură a incintei, după coborârea cofrajului  incinta frigorifică este automat etanșeizată iar fanta zonei de livrare se închide imediat după ridicarea produsului, nu este necesară deschiderea unei uși a automatului pentru livrare, nu există riscul ca aceasta să poate fi uitată deschisă.

PRO-ALIMENT –  Automatul este fabricat integral, atât pe interior cât și pe exterior, în conformitate cu prevederile din Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare. Fețele exterioare și interioare ale automatului și zona sistemelor de plată sunt rezistente la intemperii și sunt garantate integral împotriva ruginei.

DELICAT – Rezultat al cercetării rezistenței la șoc a ouălor în condițiile testării diverselor tipuri de tehnologii, inovația noastră rezolvă problematica livrării fără riscul de fisurare a cojii ouălor. Folosind livrarea cu lift in loc de ușă cu electrolock sau ax rotativ, am dezvoltat un concept care rezolvă dilema tehnologică existentă de peste 2 ani în domeniul automatelor de ouă, aducând produsul în zona de livrare fără riscul ruperii curbei de temperatură la preluarea cofrajului de catre cumpărător.

T-CONTROL – Sistemul full automatizat asigură controlul total, computerizat, al temperaturii din interiorul incintei. Răcirea este reglabilă pe plaje de temperatură și sistemul de răcire pornește inteligent numai atunci când este necesar pentru a menține întotdeauna temperatura  în parametri.

T-MONITOR – Sistemul asigură legătura inteligentă între controlul temperaturii și sistemele de plată, oferind posibilitatea unei setări flexibile a plajelor de temperatură și timpului maxim în care automatului îi este permis să funcționeze în afara acestora. Când limita de timp setată pentru monitorizarea interioară a temperaturii a fost atinsă din diverse motive – eroare de aprovizionare, întrerupere îndelungată a curentului electric, ș.a. – sistemele de plată se blochează automat și clienților nu li se mai acceptă banii pentru a preveni servirea lor în condiții de risc alimentar. Sistemul asigură de asemenea  înregistrarea electronică a graficului de temperatură conform standardelor HACCP.

VITRINĂ – puternic luminată cu led-uri, câmp vizual lărgit a tuturor operațiunilor pe parcursul livrarii. Pentru controlul consumului de energie, intensitatatea iluminării poate fi programată electronic pe intervale orare pentru un efect vizual maxim cu costuri minime.

EASY LOGISTIC – Conceput special pentru administrarea de către o singură persoană care se poate ocupa atât de aprovizionare cât și de colectarea numerarului și a SD Cardurilor cu date. Sistemul astfel conceput permite aprovizionarea și vânzarea FIFO cu zero perisabilități sau retururi la fermă. Pentru rețele mai mari, doua persoane în schimburi care să acopere 16 ore de funcționare sunt suficiente.

IMAGINE ATRACTIVĂ – posibilitate de a opta pentru structura exterioara de lemn în 8 nuanțe și acoperiș tematic din fibra de sticlă OvOmach disponibil în 5 culori standard cu aspect  vizual deosebit. Designul este special creat pentru a atrage clienți și oferă  senzația siguranței calității ouălor oferite. Clienții vor identifica căsuța ca o individualitate și împreună cu brandul sub care comercializează ouăle, un important punct de reper în peisajul orașului, oferind  o valoare sporită a mărcii și notorietate firmei producătoare.

RAPOARTE – Sistemul oferă cea mai variată paletă de informații în format electronic sub formă de contoare computerizate, cu privire la totalitatea cantităților, sumelor și parametrilor de utilizare ai automatului. Aflarea valorilor și interpretarea statistică a acestor date poate să vă ofere instrumente de neprețuit pentru politica de dezvoltare a rețelei de automate bazată pe adaptarea prețului și serviciilor oferite clienților după obișnuința lor de consum. De asemenea, sunt oferite informații pentru menținerea unor statistici proprii corecte cu privire la cantități și sume încasate astfel încât siguranța în utilizare și controlul propriilor angajați să fie o certitudine. Câteva exemple de parametri: Vânzări totale, Valoare monede în jetonieră, Număr vânzări, Plăți în bancnote, Rest acordat, Număr de vânzări fără rest, Rest acordat manual, Număr de întreruperi curent, Număr de resetări de sistem, etc.

SDCARD SYS – Sistemul permite, prin existența unui modul SD Card conectat la placa de bază, descărcarea tuturor datelor din rapoartele amintite mai sus, zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi. Prin introducerea unui  SD card și apasarea unui simplu buton la fiecare din automatele din rețea  se obțin astfel zilnic in format .txt sau .xls, toate contoarele de vânzări și încasări, precum și parametrii de utilizare ai automatului.

GSM – Sistemul permite atașarea unui modul integrat de tip GSM în care se introduce o cartelă standard GSM. În acest mod, automatul va  anunța  responsabilul cu aprovizionarea  atingerea cantității setate a contoarelor parțiale.

FLEXI PLATĂ – Sistemul permite preechiparea în vederea instalării celor mai moderne sisteme de plată cu numerar existente pe piață la acest moment, ca de exemplu cititorul de bancnote canadian adaptat pentru bancnotele românești de plastic și cititorul de monede cu sau fără acordare de rest. Acest sistem este deosebit de util când se dorește acceptarea unei forme flexibile de plată din partea clienților, eliminând riscul de a pierde clienții care nu au la ei monede, bancnote sau bani . Sistemul Flexi Plată este o necesitate când se dorește dezvoltarea unei rețele de automate care să funcționeze fără asistență și fără blocaje.

THERMOCHILL – Sistemul asigură funcționarea impecabilă a automatelor instalate în zone geografice în  care iarna temperaturile scad frecvent sub  -5 °C, prin folosirea inteligentă a sistemului de dezghețare pe post de încălzitor. Această inovație tehnică este bazată pe adaptarea radiatorului frigo după un algoritm propriu, astfel încât se extinde menținerea constantă a temperaturii și la plajele negative, printr-un consum minim de curent electric. Instalarea acestui sistem garantează rezistența automatului de ouă la îngheț până la -30 °C, chiar dacă este instalat în exteriorul clădirilor, menținând temperatura incintei  constantă între 2,7 și 3,9 °C zi și noapte pe parcursul întregului an calendaristic, indiferent de temperatura de afară.

ANTI-VANDALISM – Automatul poate fi echipat cu multiple soluții anti-vandalism, în funcție de zona în care urmează să fie instalat, dacă potențialul de vânzare justică aceste investiții suplimentare: ușa ranforsată, grilaj suplimetar anti-vandalism sau, numai în zonele de plată,  măști anti-vandalism atât pentru monede cât  și  pentru zona de validare bancnote. De asemenea, se poate opta și pentru echiparea cu camere video cu IP propriu și transmitere live pentru o supraveghere mai bună atât angajaților cît și a operațiunilor efectuate de clienți la automat.

PROGRAM DE FIDELIZARE – Automatul este pregătit pentru  integrarea unui sistem de vânzare pe bază de abonamente  cu carduri sau cheițe pre-plătite de către clienți, care vor fi introduse în cititorul specific  aflat în zona de plată pentru debitarea sumei aferente cumpărării.  Sistemul  permite alcătuirea unei baze de date cu cumpărătorii fideli,  acordarea de discounturi,  prețuri de abonare promoționale,tombole cu premii, etc.