Producătorii Europeni de Ouă se întâlnesc în 2012 în România

O știre ne parvine de la AgroInfo: Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) ar putea deveni membră a organizaţiilor europene din sectorul ouălor după ce Luca Monaldi, directorul executiv al Monaldi Group, trust ce deţine Agrimon, cel mai mare producător de ouă din România, a fost ales recent vicepreşedinte al Asociaţiei Producătorilor Europeni de Ouă (EEPA), organizaţie ce reuneşte cei mai mari producători de produse lichide din ouă şi praf de ouă din UE.

Monaldi Group, prin Agrimon, produce şi vinde în România, dar şi pe piaţa externă, ouă în coajă şi o serie largă de produse din ouă, obţinute dintr-un complex modern, situat în Brăila iar EEPA este organizaţia ce reuneşte cei mai mari producători de produse lichide din ouă şi praf de ouă din UE.

EEPA şi EEPTA (European Egg Packers and Traders Association), grupate în EUWEP (European Union of Holesale with Eggs, Egg Products, Poultry and Game) sunt cele mai reprezentative organizaţii din Europa responsabile de protejarea şi promovarea intereselor producătorilor de ouă şi ale industriei ouălor.

Sectorul producţiei de ouă din România trebuie să fie din ce în ce mai mult implicat şi reprezentat la nivel european

„Alegerea mea este o recompensă semnificativă, nu doar pentru compania pe care o reprezint, ci, în special, deoarece recunoaşte rolul şi valoarea pieţelor de ouă şi produse din ouă sud şi est europene şi nivelul lor calitativ şi tehnologic excelent. Prezenta criză mondială, implicând, de asemenea, şi ţările noastre, obligă producţia de ouă să creeze mai multă valoare adăugată, să se concentreze asupra unor produse de o calitate superioară şi cu conţinuturi mai sănătoase, să ofere consumatorilor şi industriei alimentare produse cu conţinuturi inovatoare şi valoare etică superioară, conformă cerinţelor confortului animalelor şi protecţiei mediului şi să urmărească cercetarea constantă a sinergiilor de producţie şi comerciale între partenerii locali şi europeni”, a spus Luca Monaldi, citat de Agerpres.

Deschiderea automatului de ouă OvOMach, un succes absolut!

Sâmbătă 1 octombrie 2011, în Piața Dacia din Timișoara, lângă căsuța de lapte Joiana, s-a deschis primul automat de ouă din lume produs în serie și destinat rețelelor de automate de mari dimensiuni. Luni 3 octombrie s-a deschis al doilea automat OvOMach601 în Piața Veche din calea Lipovei din Timișoara și deschiderile vor continua după un plan economic pus la punct de SC VENDMACH CONSULTING SRL cu producătorul de ouă SC COMAGRA BEREGSĂU SA.

Evenimentul a fost puternic mediatizat de toate canalele de televiziune naționale și locale:

Primul automat de oua din Romania stire la Observator Antena 1

Automat de oua – tonomat de oua Timisoara – PRO TV

Distribuitor de oua – Tele Europa Nova Timisoara

Tonomat de oua – Analog TV Timisoara

Au aparut automatele cu oua! – Stirile Kanal D

Oua de tara de la GAINA MECANICA – Realitatea TV